Lacul Mocearu este unul dintre punctele de atracție mai puțin menționate atunci când vorbim despre obiectivele turistice buzoiene. În ciuda acestui lucru, frumusețea lacului rămâne în sufletul oricărui trecător pe meleagurile comunei Lopătari. Odată ce ai ajuns aici, te intrebi de ce nu ai știut dinainte despre acest colț de rai.
Este o zonă parcă neatinsă, care așteaptă să fie descoperită de turistii în căutare de nou și de aer proaspăt. Dacă vrei să cunoști senzația deosebită pe care ti-o dă combinația de munte, pădure și apă, Lacul Mocearu este o destinație perfectă.
Lacul are o vechime de peste 150 de ani, este foarte adânc și o întindere de 300 mp aflată în mijlocul unei vaste păduri de pe dealurile Buzăului, astfel că un sejur în zona lacului Mocearu este visul oricărui iubitor de natură, dornic de linişte şi aer curat. Turiştii aleg să vină aici pentru a se relaxa departe de agitaţia oraşelor, dar şi pentru că pot pescui în voie.
Track-ul a fost realizat de Florin Radu
Facebook link: https://www.facebook.com/floyota
Traseele sunt dedicate exclusiv SUV-urilor și se recomandă ca parcurgerea acestora să nu fie facută pe timp de ploaie sau când drumul este acoperit de zăpadă.